Anul începe cu reduceri colosale și o expoziție de record mondial, la ParkLake Shopping Center

București, 16 ianuarie 2020:

Începutul de an marchează momentul reducerilor de iarnă. În perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2020, ParkLake Shopping Center îi invită pe bucureșteni la un adevărat maraton al cumpărăturilor, ofertele și reducerile de până la 70% fiind prezente în toate magazinele din centrul comercial. Un moment prielnic pentru ca noi articole vestimentare și accesorii să își facă loc în garderobă, trusele de make-up să fie completate cu noi produse de înfrumusețare, iar cărțile momentului să fie descoperite de către iubitorii de lectură.

Reducerilor colosale, însă, li se adaugă și două expoziții în care arta și imaginația se îmbină în moduri pe cât de atractive și amuzante, pe atât de sugestive. Un început de an al surprizelor, provocărilor și poveștilor devenite realitate!

Cel mai mare colaj de desene din România dedicat animalelor de companie

În perioada 30 ianuarie – 2 februarie 2020, ParkLake Shopping Center și ARPAC – Asociația Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie – invită publicul să vizioneze cel mai mare colaj de desene dedicat animalelor, dar și să afle informații esențiale despre îngrijirea responsabilă a micilor necuvântătoare. La realizarea colajului au participat elevi de la școli din întreaga țară, rezultând 3200 de desene pe coli A4. Acțiunea a fost parte a programului educațional ABC-ul Îngrijirii Animalelor de Companie desfășurat la nivel național în peste 200 de școli, fiind adresat elevilor, profesorilor și părinților.

Întinzându-se pe o suprafață de 200 de mp, colajul va ocupa întreaga suprafață din zona Main Square, de la parterul centrului comercial ParkLake – un eveniment de record mondial.

Imaginație fără frontiere în cadrul expoziției de creații LEGO®

Luna februarie aduce la ParkLake Shopping Center o nouă expoziție în care imaginația și creativitatea și-au găsit expresie prin intermediul pieselor LEGO®! Creațiile din piese LEGO® Winter Brickville propuse de RoLUG – Romanian LEGO® User Group – vor putea fi admirate în perioada 6-9 februarie, în intervalul 10:00 – 22:00, zona Main Square. Zeci de creații personale expuse în premieră și seturi oficiale cu teme precum City, Creator, Star Wars, Harry Potter, Technic sau Friends așteaptă să fie descoperite de către publicul de toate vârstele. Vizitatorii sunt invitați să pătrundă în lumi pline de magie și povești prin intermediul principalelor puncte de atracție ale expoziției: orăşelul de iarnă, trenuleţele în mișcare, tărâmul vrăjitorilor, universul Star Wars™, tancuri, snowmobile, șenilate, utilaje de iarnă și multe altele.

Cele două expoziții vor fi amplasate la parterul centrului comercial ParkLake, în zona Main Square, iar vizitarea acestora este gratuită.

Detalii despre campaniile și evenimentele ParkLake găsiți pe www.parklake.ro și pe pagina de Facebook ParkLake Shopping Center.

Despre ParkLake Shopping Center

ParkLake Shopping Center este un proiect unic, care îmbină într-un mod armonios natura și shoppingul. Designul modern combină elemente inspirate de cei trei piloni, Parc – Natură − Familie și oferă oportunități excelente de petrecere a timpului liber în cadrul spațiilor de relaxare, de joacă, precum și locuri în care se poate practica sport sau se poate petrece ziua lucrând.

Proiectat după cele mai înalte standarde internaționale, înconjurat de natură și situat în apropierea Parcului Titan, ParkLake oferă cea mai bună selecție de branduri disponibile pe piață și servicii de înaltă calitate într-un mediu eco-friendly și o atmosferă încântătoare.

Mai multe informații despre ParkLake Shopping Center găsiți la: www.parklake.ro.

Trimite mai departe