Mănăstirea Sf. Nicolae-Sitaru (Balamuci) în parteneriat cu Consiliul Județean Ilfov a organizat duminică, 14 iulie 2019, ora 13:00, evenimentul intitulat „Credință, Artă, Tradiție… Lumini peste veacuri!„, cu scopul de a sărbători anul omagial al satului românesc.
În cadrul evenimentului, moderat de Ieromonah Hrisostom Iorgulescu, a avut loc o prezentare de costume tradiționale din diferite regiuni ale țării, iar despre simbolistica porturilor populare a vorbit etnologului Gheorghe Marius Daniel. De asemenea, acesta a pus în prim plan satul românesc, obiceiurile și tradițiile legate de evenimentele importante din viața fiecărui om, prin imagini și informații concrete.
Temele principale ale evenimentului au fost credința, arta și tradiția, toate aceste elemente fiind îmbinate prin prezentarea costumelor tradiționale românești și a simbolisticii lor, dar și prin muzică religioasă și piese din repertoriul internațional consacrat, interpretate de către Quartetul Armonic din care fac parte: Sorin Lupașcu, Cezar Florea, Marcu Elisei Diaconu și Liviu Săvuță.
Acest eveniment cultural-religios a contribuit la atingerea obiectivelor de marketing de a crește numărul turiștilor care vizitează mănăstirea și de a promova investiția realizată prin proiectul „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului cultural din Ansamblul de monumente istorice al Mănăstirii Balamuci, județul Ilfov” – Cod SMIS 119617.
Proiectul este cofinanțat prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban șI conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural și implementat de Parteneriatul dintre Unitatea Administrativ-Teritorială – Județul Ilfov și Mănăstirea Sf. Nicolae – Sitaru (Balamuci).