PUNE SĂNĂTATEA PE PRIMUL LOC AI GRIJĂ DE PIELEA TA

BIPHASE LIPO ALCOOLIQUE, PRIMUL VIRUCID COSMETIC, SE LANSEAZĂ ÎN ROMÂNIA

  • NAOS si laboratoarele sale dermatologice Bioderma, lansează primul produs cu efect dezinfectant și nutritiv;
  • Compania franceză va dona toate profiturile generate de vânzarea noului produs fundațiilor și asociațiilor care depun eforturi pentru stoparea epidemiilor.

 

București, 21 aprilie 2021. În contextul crizei din domeniul sănătății publice, generate de virusul SARS-CoV-2, Laboratoarele Bioderma lansează pe piață un produs inovator: soluție Bifazică de mâini cu efect virucid. Compania franceză, cunoscută pentru expertiza și inovațiile din domeniul dermato-cosmetic, creează cu această ocazie o nouă gamă de produse.

În martie anul trecut, când a început confruntarea cu situația de urgență din domeniul sănătății publice, laboratoarele Bioderma, au contribuit la eforturile naționale din Franța, producând dezinfectanți pe bază de alcool și distribuindu-i gratuit personalului din spitale.

În același timp, specialiștii din cadrul companiei au reflectat asupra efectelor nocive ale utilizării regulate a dezinfectantului pentru mâini, efecte resimțite de toată lumea. Astfel, a luat naștere produsul Biphase Lipo alcoolique, primul virucid cosmetic, care compensează reducerea lipidelor cauzate de alcool, datorită formulei sale îmbogățite cu un conținut de grăsimi.

Dezinfectant, protector, nutritiv

Biphase Lipo alcoolique s-a născut dintr-o observație făcută de dermatologi și de o comunitate largă de profesioniști din domeniul sănătății: spălarea frecventă a mâinilor și utilizarea repetată a igienizantelor pe bază de alcool slăbesc efectul de barieră a pielii, crescând prevalența iritării acesteia.

Biphase Lipo alcoolique este un produs simplu și revoluționar care, după cum dictează chiar denumirea, acționează în două faze: cea alcoolică (90%), care elimină complet toți virușii și microbii, îmbogățită de cea lipidică (10%), ce păstrează lipidele din epiderm, având un efect nutritiv.

Studiile au demonstrat că Biphase Lipo alcoolique elimină peste 99,9% dintre virusuri, inclusiv Covid-19, bacterii și Candida albicans, în 30 de secunde, având totodată un efect nutritiv și protector.

„Spălarea frecventă și utilizarea soluțiilor dezinfectante pentru mâini au devenit măsuri de prevenție vitale. Însă, ca urmare a acestor măsuri, pielea are de suferit. Această observație a avut drept rezultat o idee simplă, acum protejată de un brevet internațional: o alternativă la soluțiile dezinfectante pentru mâini, definită ecobiologic, astfel încât să respecte ecosistemul pielii și să îi mențină funcția de barieră, fără a o slăbi”, a declarat Roxana Stefan-Negulescu, Business Unit Manager

 

 

O soluție concretă la o problemă actuală

Prin intermediul noului produs, NAOS si Laboratoarele sale dermatologice Bioderma, oferă o soluție concretă la una dintre problemele create de criza actuală din domeniul sănătății. Acesta este motivul pentru care, pe toată durata pandemiei, toate profiturile generate de vânzările Biphase Lipo alcoolique vor fi donate asociațiilor și fundațiilor care lucrează pentru prevenirea epidemiilor.

Și pentru că produsul este o inovație la nivel mondial, a fost înregistrat un brevet pentru utilizarea acestuia la nivel internațional, după ce au fost confirmate eficacitatea și caracterul sigur, în cadrul unor studii efectuate în laboratoare independente.

 

Despre NAOS

Când a creat primele produse BIODERMA și INSTITUT ESTHEDERM în 1977, Jean-Noёl THOREL (farmacist-biolog) a deschis calea către produsele cosmetice active, prin integrarea pentru prima dată a biologiei în produsele cosmetice, cu scopul schimbării paradigmei. Acesta a condus călătoria către ceea ce astăzi cunoaștem a fi cosmetologia modernă. Acum, NAOS este o companie internațională care a devenit un jucător important în industria produselor de îngrijire a pielii, mulțumită inovațiilor efectuate și expertizei ecobiologice pe care o deține.

NAOS și cele trei branduri ale sale, BIODERMA, INSTITUT ESTHEDERM și ETAT PUR, revendică propunerea unei abordări unice: ecobiologia, o combinație de biologie a pielii și ecologie, cu o perspectivă inovatoare asupra îngrijirii pielii, pe care o consideră un ecosistem în permanentă interacțiune cu mediul.

Inspirată din viață și condusă din inimă, NAOS este o companie deținută de o fundație al cărei scop este de a susține potențialul uman. Pentru mai multe informații, accesați: www.naos.com.

Trimite mai departe