Ropharma lansează în România linia solară Verattiva

Ropharma, partener Specchiasol, lansează în România gama de produse solare Verattiva Sole,  prima linie solară care protejează pielea de razele UVA, UVB, IR și radicalii liberi datorită formulei exclusive.

 

PROBIOSUNFACTOR 2.0. este un complex format din probiotice și fibre prebiotice, capabil să acționeze ca antioxidant și să apere piele de daunele radiațiilor. Produsele din gama Verattiva Sole se diferențiază datorită ingredientelor de înaltă calitate precum: aloe vera biologică, celule stem din floare de colț, sediment natural din brenta, probiosunfactor 2.0, ulei de tirosină sau ulei de luffa cylindrica activator fiziologic de melanină.

Gama Verattiva Sole conține emulsie spray pentru protecție înaltă SPF 50, SPF 30 sau SPF 15, emulsie spray pentru intensificarea bronzului SPF 6, dar și produse care au proprietatea de a oferi tratament pielii după o lungă perioadă de expunere la razele solare. Printre acestea se numără gelul de duș și balsamul pentru corp.

„Produsele fabricate de către producătorul italian Spechiasol conțin doar ingrediente naturale plantate de către Spechiasol pentru a putea controla 100% calitatea fiecărui ingredient și produs în parte”, declară Florența Crețu, Brand Manager, Specchiasol.

De peste 45 de ani Spechiasol a devenit pioner al unei noi culturi numite „fitoterapie”, îmbinând noile tehnologii cu ingrediente naturale pentru a obține cele mai bune produse pentru fiecare client. Spechiasol oferă produse de înfrumusețare, de îngrijire a sănătății orale sau de îngrijire corporală.

###

Ropharma este o companie românească producătoare de suplimente alimentare farmaceutice, parafarmaceutice şi dermatocosmetice, care dispune de trei fabrici proprii, una în Chişinău şi cealaltă în Targu-Mures, dar şi un lanţ propriu de farmacii.

Trimite mai departe